Edi Iordănescu îi crește cota lui Iliev: „Am avut un înger păzitor în poartă!”. Ce a spus antrenorul Astrei despre plecarea goalkeeperului bulgar și cum a caracterizat remiza cu Viitorul

Edi Iordănescu îi crește cota lui Iliev:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul formației Astra Giurgiu, Edward Iordănescu, a declarat, vineri, după remiza obținută pe terenul Viitorului, scor 1-1, că jucătorii săi au controlat jocul în prima repriză și a pus căderea avută în partea secundă pe seama meciurilor puține disputate în intersezon.

„N-ar fi drept să spun că sunt supărat, după aspectul jocului din repriza a doua. Am înfruntat campioana României, produce încontinuu, este efectiv o fabrică de jucători. Este meritul lui Gică și al jucătorilor. Ne așteptam la un meci greu, nu sunt ușor de gestionat astfel de jocuri. Am avut un înger păzitor în poartă. Nu am respins un punct, pentru că acest egal face să plecăm la patru puncte diferență, pentru că am câștigat jocul din tur (n.r. – scor 3-1)”, a declarat Edward Iordănescu, la DigiSport.

Tehnicianul în vârstă de 39 de ani este nemulțumit de faptul că echipa sa a jucat doar patru meciuri în stagiul de pregătire din Cipru, unul dintre ele fiind întrerupt la pauză: „Viitorul a jucat opt jocuri amicale, iar noi am jucat trei și jumătate. A fost efectul la ce s-a întâmplat în repriza a doua. Am început să pierdem din agresivitate să pierdem duelurile. În prima repriză am controlat jocul și doar pe două naivități ale noastre au făcut ca Viitorul să aibă acea ocazie din lovitură liberă și golul, care a schimbat ce pregătisem pentru repriza a doua”.

Edi Iordănescu a apreciat, în schimb, atitudinea jucătorilor: „Mă bucur că Matei a debutat cu gol. A produs acel penalty și a și marcat. Mă bucur, până la urmă, că echipa nu a cedat și a luptat. Am făcut și schimbări pentru prospețime. Acest joc este istorie, ne așteaptă un joc important cu Gaz Metan, pe care trebuie să îl câștigăm dacă vrem în play-off”.

Antrenorul echipei giurgiuvene l-a lăudat, apoi, și pe Ianis Hagi, care a fost extrem de activ la primul meci oficial jucat pentru Viitorul după revenirea de la Fiorentina și a fost cât pe ce să înscrie, însă a lovit bara dintr-o lovitură liberă de la aproximativ 25 de metri. „Un jucător extrem de talentat, are nevoie de încredere și sprijin și știu că Gică îi oferă asta. Are mediul necesar și sunt sigur că va fi un jucător foarte important nu numai pentru Viitorul, ci și pentru România”, a mai spus Iordănescu.

În final, Edi Iordănescu a lămurit situația portarului bulgar Plamen Iliev, pentru care FCSB și-a afirmat interesul după vânzarea lui Florin Niță la Sparta Praga: „În momentul de față au fost numai vorbe. Știu 100 la sută cu nu există nicio ofertă de la FCSB pentru Iliev. Am discutat cu el și mă bucur că și-a păstrat echilibrul”.

FC Viitorul și Astra Giurgiu au remizat, vineri, pe stadionul din Ovidiu, scor 1-1, în etapa a 23-a din Liga 1. În urma acestui rezultat, Astra rămâne pe locul patru, cu 38 de puncte, la trei puncte avans de Viitorul, care urcă pe poziția a cincea.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
Meciul din Serie A care i-a băgat în cont 800.000 de euro lui CFR Cluj
Meciul din Serie A care i-a băgat în cont 800.000 de euro lui CFR Cluj
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă că în viața mea am făcut niște prostii și plătesc”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă…
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic "70" în toate codurile numerice personale
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Imagini controversate din Iași, devenite virale. Gestul rușinos făcut de această blondă, în autobuz
Imagini controversate din Iași, devenite virale. Gestul rușinos făcut de această blondă, în autobuz
Serviciu militar obligatoriu pentru FEMEI. Ar putea fi chemate în Armată
Serviciu militar obligatoriu pentru FEMEI. Ar putea fi chemate în Armată
"Te iubesc, îngerul meu". Mesajul cutremurător al mamei Ioanei Beatrice, tânăra ucisă de proprietarul magazinului în care muncea. Familia fetei…
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
„Cel mai rău lucru din istoria umanității!” Internauții se revoltă din cauza măsurilor de mediu luate de producătorii de băuturi răcoritoare
„Cel mai rău lucru din istoria umanității!” Internauții se revoltă din cauza măsurilor de mediu luate de producătorii de băuturi…
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să pot să cânt”
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să…
×